CAT | Mesaj
Moldova, ai deja președinte! Cam așa susține un spot publicitar, care e rulat în aceste zile la posturile TV din Moldova și care ne cheamă să cumpărăm … pastă de dinți. Rezolvarea crizei politice din Moldova devine simplă, nu?
Acum fiecare dintre noi poate să-și ia câte un ”președinte”. Ce-i drept, pe bani și se consumă repede. O găselniță de marketing care nu te poate lăsa indiferent.
Cei doi ”titani”, care s-au bătut la alegerile locale din acest an pentru șefia Primăriei Chișinău, Dorin Chirtoacă și Igor Dodon, au fost seduși definitiv de principala urbe a Moldovei independente. Dacă Dorin Chirtoacă nu mai ascunde că s-a însurat cu Primăria și ca un gentilom adevărat susține că nu se poate lepăda de ea, apoi Igor Dodon e nițel mai secretos.
Deși nu a putut cuceri întreaga urbe, Dodon și-a făcut totuși o amantă, care se numește Botanica. Anume în acest sector al municipiului Chișinău Dodon l-a zdrobit pe Chirtoacă la alegerile locale. Astfel, dragostea nemărginită a Botanicii pentru Igor Dodon l-a făcut pe ultimul să părăsească PCRM-ul. ”Amețeală de pe urma succesului”, ar fi spus Stalin. Dar, Iosif Visarionovici, noi vom spune altfel ”Cu dragostea nu te pui”.
Nu fsio, gata!
Hay Davay
9
Atac raider de proporții cu implicarea lui Filat, Lupu și Ghimpu
0 Comments | Posted by haydavay in Mesaj
Filat, Lupu și Ghimpu se implică tot mai mult într-un atac raider de proporții. Și ținta acestui atac nu este o bancă sau o companie de asigurări, ci populația R. Moldova. În timp ce guvernarea Filat-Lupu-Ghimpu își ”rezolvă” problemele economice de grup, populația continuă să suporte costurile acestor ”principii și valori”. Creșterea galopantă a prețurilor pe fundalul unei stagnări a veniturilor continuă să sărăcească populația și să împingă forța de muncă spre exil. În urma acestui atac raider cetățenii R. Moldova sunt deposedați și de avuția care le-a mai rămas de la 2009 încoace: încrederea în AIE. Practic, în satele Moldovei au rămas doar copiii și bătrânii. Iar copiii nu visează să devină medici sau pedagogi, când vor crește mari. Ei visează să plece ”la Italia”, în timp ce bătrânilor li-i în cot de statalitatea moldovenească, care nu le asigură altă stabilitate decât un loc la cimitir.
Jos pălăria pentru PR-ul domnului Filat, care ne surprinde din ce în ce mai mult. Pe parcursul a doi ani l-am văzut în cele mai diverse ipostaze: Filat hocheistul, Filat barcagiul, Filat la cosit, Filat purtând cușma țuguiată a zdubilor, Filat călare pe calul lui Voronin, Filat și fetița Marina, Filat și mătușa Fiva, Filat militarul, Filat salvatorul etc. etc. etc.
Venim și noi cu două propuneri pentru pr-iștii domnului Filat:
1.Să cațăre premierul pe un măgar, pe care să fie scris cu vopsea verde ”Moldova fără Voronin, Moldova fără comuniști!”
2.Să-l pună pe Filat la coarnele plugului tras de doi boi, pe frunțile cărora să fie scris: ”Moldova fără sărăcie!” și ”Moldova europeană”.
În cazul în care propunerile se acceptă nu pretindem bani pentru drepturile de autor. O facem din toată inima și cu tot respectul.
Nu fsio, gata!
Hay și Davay
Igor Dodon, se pare, a fost profund excitat de premierul Filat, când acesta din urmă și-a pus întrebarea: Cine stă în spatele lui Dodon? După ce îl acuză pe Filat de spionaj („Domnului Filat nu-i stă bine să o facă pe agentul 007” I.D.), Dodon afirmă că ”este cumva neobişnuit pentru un premier să caute cine şi în spatele cui stă. Şi nici nu e prea ortodox acest lucru…”.
Ni s-a părut o aluzie la sodomie, deși partizanii lui Dodon afirmă că e o figură de stil a ”prințului” PCRM. Un lucru ne întristează: dacă nu ajunge primar al Chișinăului, vom avea cu un scriitor mediocru mai mult.
Nu fsio, gata!
Hay Davay
Igor Dodon, candidatul PCRM pentru postul de primar al Chișinăului, își încearcă postura de victimă a hacker-ilor. Cică zi și noapte hackerii îi hăkuiesc blogul și nu-i dau pace să discute cu vizitatorii, care nu mai pot de dornici ce sunt să-l vadă șef de primărie. Gurile rele spun că chiar Vladimir Nicolaevici Voronin e supărat că nu mai poate citi articolele lui Igor Dodon de pe blog și bănuiește că șeful atacatorilor este nimeni altul decât cunoscutul hacker Dorinel. (mai mult…)
NASA a descoperit anul acesta o stea care “aleargă” prin Univers cu 87.000 km pe ora, printr-un nor de praf si gaz. Dar asta nu e tot. În galaxia noastră sunt milioane de stele, şi dintre toate acestea doar câteva sute au nume care provin din mitologia arabă sau greacă. Majoritatea sunt identificate doar prin coordonate astronomice sau numere de catalog. Cred că dacă măcar una dintre aceste stele ar purta numele lui Igor Dodon, precis că acesta va impresiona chișinăuienii și va câștiga fără rezerve primăria Capitalei. Pentru numai 195 lei românești Dodon poate denumi o stea cu numele său în oricare din cele 52 de constelaţii vizibile din România, inclusiv cele 12 semne zodiacale. Acesta e prețul potrivit cumparaostea.ro. Sper, PR-ul PCRM-ului citească acest text și, deci, să fie mai inspirat.
Nu fsio, gata!
Hay Davay
12
Fiecare jurnalist sau comentator din Republica Moldova trebuie să-și facă publice simpatiile politice
0 Comments | Posted by haydavay in Mesaj
După acest scurt război al comentatorului Constantin Tănase cu bloggerii, consider că pentru a vedea cât de obiectivi sunt jurnaliștii și comentatorii din Republica Moldova, ar fi necesar ca fiecare dintre ei să ne spună deschis ce simpatii politice are. În caz contrar jurnalismul moldovean va rămâne în continuare un apendice al politicienilor, un instrument de manipulare. De ce bloggerii în majoritatea lor pot să-și declare public simpatiile politice, iar jurnaliștii ”profesioniști din presa independentă”, nu? Oare nu din acest considerent bloggerii devin mai credibili decât jurnaliștii și comentatorii? Oare nu din acest considerent, în loc să ne facem o opinie despre cele citite, căutăm să ghicim cu cine o fi cutare sau cutare jurnalist?
Nu fsio, gata!
Hay Davay!
6
Și maestrul Constantin Tănase are blog! Măi să fie!
Un comentariu | Posted by haydavay in Mesaj
Măi să fie: și maestrul Constantin Tănase are blog! Iaca asta daaaaaaaa lovitura! Bine ai venit, Maestre, în haita blogosferică! Hay Davay și la mai mare!
Trece Moldova Dunărea,
Iar Rusia după ea:
Idi siuda! Idi siuda!
Notă: Haiku este un gen de poezie cu formă fixă, tradițional japoneză via Doru Ciocanu.
Nu fsio, gata! Hai, davai!



